Bunaoara, circuitul caldaraii Stevia reprezinta pentru mine o tura deosebit de frumoasa si in acelasi timp, una de suflet. Fiind o vale marginasa Retezatului, este mai putin umblata fata de celelalte.
Strajuit tot timpul de impunatorul Retezat din fata si lateralul tau, cu urcusul “romantic” al Culmii Valereasca si spectacolul Steviei de sub tine, cu ocolul Prelucelui pe urmele caprelor din Rezervatie, pe ale caror meleaguri iti tragi cu greu pasii spre varf, circuitul iti provoaca mari emotii. Odata ajuns in Saua de Vara, te intrebi nesigur: spre stanga strapungand cerul pana pe varf sau in dreapta, spargand norii-n jos prin Saua de Iarna? Ajuns pe Retezat, Peleaga, Papusa sau pe alte varfuri din lumea asta, intelegi mai bine cuvintele lui Gide(“nu poti descoperii noi oceane daca nu ai curajul sa te indepartezi pana nu mai vezi pamantul”)
Curajul si frica isi dau mana acolo sus. Frica de neputinta dispare pe varf. Frica este un dat al oamenilor. Barbati si femei, copii sau batrani, culti sau desculti, traim cu frica la purtator. Unele temeri sunt la vedere, ca niste tatuaje, altele le tinem ascunse. Una dintre marile frici ale noastre este cea de singuratate. Pe varf, culmea, ai nevoie de solitudine. Singuratatea nu te mai sperie aici, ea te face fericit…Priviri nesatule arunci la orizont. Umeri de dealuri leaga muntele de campie. Alte varfuri, creste, versanti si pante ametitoare iti bucura privirea. Nu te mai defineste acum oboseala, neincrederea, indoiala, frica de necunoscut. Ziua varfului este momentul in care poti marca trecerea de la timiditate la indrazneala…
Traseul continua mai departe. Urmeaza coborarea. “Pazeste-te a doua zi dupa victorie”. Nu astepti insa pana atunci. Asezi cu atentie pasii. Coltarii sfarteca zapada inghetata, pioletul iti da siguranta. Stanci, traverseu, culoar, coborare, deviatie, din nou stanci, creasta, cateva hornuri cad in jos. In stanga hau pana-n Stevia, in dreapta zapada stralucitoare pana-n Stanisoara. Apoi lucrurile se domolesc. Schimbi coltarii cu schiurile, pioletul cu betele de schi si alegi un versant ingaduitor care te scoate in Saua Lolaia.
O alta perspectiva, sentimente diferite, alta bucurie. Inseuarea larga te primeste cu prietenie. Punct final de belvedere. Fiori te cuprind la gandul coborarii spre Pietrele(ai mai facut-o…). Cochetezi cu evadarea ta direct pe creasta, inainte. Schiurile priponite langa tine te imbie insa spre o alta alegere: panta larga care se intinde domol in stanga, spre conul de umbra al Retezatului. Gandul apropierii de valea din care ai plecat in zori iti da putere. Refugiul vechi ascuns in poienita dintre brazi, focul din soba, palpaitul flacarii de lumanare iti trezesc interesul parca mai mult ca niciodata…
Fosnetul zapezii sub canturi, mirosul rasinii din vale, limba de soare ramasa parca pentru calauzire incheie aventura de-o zi a unui schior singuratic. Atat de aproape dar ata de indepartat de civilizatie. Plecarea spre oras aduce cu ea intotdeauna o revenire, din nou sus in munti, cu aceleasi ganduri dar cu alte indoieli.
Va doresc o saptamana excelenta intr-o tara minunata!
Dan Glazer