Taberele cu Dan Glazer au fost intr-adevar experiente faine pe care fiecare adolescent – la fel ca si mine – le va tine minte. Intotdeauna mi-au placut astfel de iesiri, mai ales intr-un mediu cu oameni dedicati si de incredere si cu posibilitati de a lega multe prietenii.
Nu m-au pasionat niciodata activitatile ‘indoor’. Am preferat sa ies cu prietenii in oras, la munte, la ski, la volley, inot etc. Imi amintesc ca asteptam – si inca astept – cu nerabdare iarna pentru ca stiam ca urma sa merg la ski si sa practic sportul care mi-a placut de mica. Ca orice tanar, vedeam taberele de ski ca o oportunitate de a-mi etala talentele si de a socializa cu persoane noi.Ceea ce asteptam sa aud de fiecare data cand ma inscriam la o tabara de ski era numele lui Dani. Imi amintesc foarte clar prima data cand m-am intalnit cu el: era pe partie la Straja….eu ma dadeam rotunda skiind in stilul care credeam ca e cel corect, cand ma opreste Glazer si incepe sa vorbeasca despre mine (de fata cu grupa de incepatori, cred)… am inceput sa ma umflu in pene crezand ca urma speech-ul: ‘asta e cea mai faina si talentata skioare pe care am vazut-o’. Problema e ca propozitia a inceput cu : ‘asa sa nu faceti’ Na, pai de atunci n-am mai skiat la fel. Am stat pe capul lui sa ma invete corect, stil care-mi inspira si mai mult drag pentru sportul asta. Culmea e ca nu mi-a picat prost nici o secunda, chiar si atunci cand mi-a zis ce nu fac bine. A fost totul sub forma de joc, competitie si multa lauda cand reuseam sa ma prind de tehnicile pe care mi le explica.
Sunt amintiri tare faine care-mi aduc si acum un zambet pe fata (nu ca as fi tare batrana) !
Sunt sigura ca daca l-as mai prinde pe Glazer pe o partie as sta scai dupa el sa ma mai invete cate ceva.